Voluntariat
Programul isi propune in primul rand socializarea copiilor cu măsură de protecție prin diferite activitati pentru ocuparea timpului liber in timpul vacantelor scolare, dar si schimbul de experienta in domeniul protectiei copilului aflat in dificultate. Activitatile sunt initiate de membrii grupurilor de voluntari români și italieni (veniti prin intermediul Asociaţiei “Bambini in Romania din Italia), aproximativ 200 in fiecare an.
Programul ajuta atat la integrarea copilului aflat sub o măsură de protecție in cadrul comunitatii, dar si la formarea unei personalitati armonioase si la descoperirea valorii umane. Implementarea proiectului presupune colaborarea cu serviciile publice specializate pentru protectia copilului care isi propun in primul rind socializarea copilului institutionalizat prin diferite activitati pentru ocuparea timpului liber (sportive, ludico-motrice, jocuri simple, sarbatorirea zilelor de nastere).
În fiecare an, incepând cu anul 2000, pentru un număr de 150 de voluntari italieni sunt organizate tabere de voluntariat, în cadrul centrelor de plasament, cu o durată de două săptămâni. Voluntarii organizează activități de socializare prin animație socială, pentru copiii din sistemul de protecție. Incepand din anul 2011, alaturi de voluntarii italieni participa si voluntari romani, tineri cu varste cuprinse intre 15 si 25 de ani. Taberele de voluntariat au o durata de doua saptamani si sunt organizate în cadrul centrelor de plasament din Valcea, Sibiu, Brasov, Constanta, Tulcea.
Pe parcursul anului, cu precădere în perioada momentelor de sărbătoare sau cu semnificație pentru copii, voluntarii Fundatiei Inima pentru Inimă participă la organizarea unor evenimente de promovare și/sau strângere de fonduri în favoarea copiilor.